În perioada 2-27 iulie 2025 este programat cel mai mare eveniment al verii în fotbalul feminin internațional, Campionatul European de fotbal feminin 2025, competiţie la care participă cele mai bune 16 naționale din Europa.

WEURO 2025: Informații esențiale

De când există EURO Feminin?
Prima competiție UEFA europeană pentru reprezentative feminine a avut loc între 1982 și 1984 și a fost câștigată de Suedia. Ulterior, a fost introdus un turneu final cu patru echipe, iar creșterea prestigiului competiției a dus la apariția Campionatului European Feminin UEFA în 1991.

Începând cu 1997, turneul final s-a extins la opt echipe, cu faza grupelor, și a început să se desfășoare la fiecare patru ani. Competiția a fost extinsă la 12 echipe în 2009 și la 16 în 2017. Ediția din 2021 a fost amânată cu un an din cauza COVID, însă programul obișnuit revine odată cu ediția din această vară.

Când și unde au loc meciurile EURO Feminin?

Turneul începe miercuri, 2 iulie, de la ora locală 19:00 pe Arena Thun, cu meciul dintre Islanda și Finlanda. La trei ore după, gazda Elveția joacă împotriva Norvegiei, la Basel, pe stadionul St. Jakob-Park, care va găzdui și finala programată duminică, 27 iulie, la ora locală 19:00.

Meciuri din cadrul turneului final vor mai avea loc și pe următoarele stadioane: Stadion Wankdorf (Berna), Stade de Genève (Geneva), Stadion Letzigrund (Zurich), Arena St. Gallen (St. Gallen), Allmend Stadion Luzern (Lucerna) și Stade de Tourbillon (Sion).

În România, TVR SPORT va difuza în exclusivitate Campionatul European de fotbal feminin 2025. Fanii fotbalului feminin vor putea urmări pe TVR SPORT toate cele 31 de meciuri ale CE, comentariile fiind asigurate de o echipă experimentată de jurnaliști sportivi ai Televiziunii Române: Dragoş Bocanaciu, Mihnea Ionescu, Bogdan Tomulică, Cosmin Băleanu, Cristian Mîndru și Marian Olaianos.

Accessează AICI lista tuturor broadcasterilor locali care vor transmite turneul final WEURO 2025!

Care este formatul WEURO 2025?

Există patru grupe a câte patru echipe, iar primele două clasate din fiecare grupă merg în sferturile de finală. De acolo, urmează eliminare directă. Meciurile terminate la egalitate după 90 de minute merg în prelungiri și, dacă este necesar, la lovituri de departajare.

Iată cum arată grupele WEURO 2025: 

Grupa A: Elveția (gazdă), Norvegia, Islanda, Finlanda
Grupa B: Spania, Portugalia, Belgia, Italia
Grupa C: Germania, Polonia, Danemarca, Suedia
Grupa D: Franța, Anglia (deținătoarea trofeului), Țara Galilor, Țările de Jos

Cine sunt favoritele la câștigarea EURO Feminin?

Anglia este campioana en-titre, după ce a câștigat primul trofeu major la senioare în 2022, pe teren propriu, și a ajuns în finala FIFA Women’s World Cup în anul următor. Acolo a pierdut în fața Spaniei, care a câștigat primul său titlu la senioare, după mai multe succese mondiale și europene la nivel de junioare. „La Roja” a continuat forma bună câștigând și prima ediție a UEFA Women’s Nations League în februarie 2024.


Germania, care a dus Anglia în prelungiri în finala din 2022 de pe Wembley, a câștigat șase ediții consecutive ale acestui turneu între 1995 și 2013 și a ridicat trofeul în opt dintre cele 13 finale disputate, pe lângă cele două Cupe Mondiale și aurul olimpic din 2016.

Țările de Jos au câștigat competiția din postura de gazde în 2017, dar au demonstrat că nu a fost o întâmplare, ajungând în finala Cupei Mondiale Feminine doi ani mai târziu. Antrenoarea care a orchestrat aceste succese, Sarina Wiegman, a preluat apoi echipa Angliei, unde a repetat aceleași performanțe, astfel că Țările de Jos rămân în continuare printre echipele de top.

Franța a fost adesea considerată favorită la trofee în anii 2010, în special datorită succeselor clubului Lyon în aceeași perioadă, dar a trebuit să aștepte până anul trecut pentru a ajunge la prima finală majoră la nivel de senioare, în Liga Națiunilor. 

Echipele nordice au fost mereu o forță, iar Suedia a completat un top 3 european la Cupa Mondială, câștigând medalia de bronz. Norvegia se bazează pe superstaruri precum Caroline Graham Hansen și Ada Hegerberg (prima câștigătoare a Balonului de Aur din fotbalul feminin), iar Danemarca, cu Pernille Harder, nu ar trebui nici ea subestimată.

Ce se poate spune despre celelalte pretendente la titlul EURO Feminin?

Elveția are o misiune dificilă dacă vrea să devină a treia gazdă la rând care câștigă trofeul, dar antrenoarea Pia Sundhage are un palmares impresionant în ceea ce privește parcursurile lungi în turnee majore, cu Statele Unite, Suedia și Brazilia. Italia a terminat peste Țările de Jos și Norvegia în grupa de calificare și are o tradiție solidă, în timp ce Islanda participă pentru a cincea oară consecutiv la turneul final.

Belgia a ajuns în sferturile de finală în 2022, înaintea Italiei, care îi stă din nou în cale într-o grupă în care se află și Portugalia, echipă aflată într-o ascensiune rapidă.

Finlanda nu a mai trecut de faza grupelor din 2009, dar în confruntările cu Islanda, Norvegia și Elveția ar putea schimba acest lucru.

Pentru Polonia (cu Ewa Pajor, o marcatoare prolifică) și Țara Galilor, aflate la primul lor turneu final, sorții nu au fost blânzi, dar simpla calificare reprezintă deja o performanță remarcabilă.

Cât de mare va fi asistența pe stadioane?

WEURO 2022 din Anglia a doborât toate recordurile, cu 87.192 de spectatori la finală și un total de 574.865 de fani prezenți la cele 31 de meciuri – de peste două ori mai mult decât recordul anterior.

Cu bilete începând de la 25 CHF, care includ și transport gratuit cu trenul în Elveția pentru toți deținătorii de bilete, obiectivul este de a depăși acest record.

Până în luna martie, se vânduseră deja peste 500.000 de bilete, dintre care aproximativ 90.000 în primele 24 de ore după tragerea la sorți din decembrie.

Tehnologie în arbitraj: Se folosește VAR la EURO Feminin?

Exact aceleași tehnologii ca la UEFA EURO 2024 vor fi implementate și la WEURO 2025: arbitraj video (VAR), tehnologia liniei porții (GLT), tehnologia mingii conectate și tehnologia semi-automatizată pentru ofsaid (SAOT). Este important de menționat că atât mingea conectată, cât și SAOT vor fi folosite pentru prima dată la EURO Feminin.

Centrul tehnologic VAR și pentru celelalte tehnologii folosite în arbitraj va fi stabilit în Nyon.

Finale anterioare – Campionatul European Feminin UEFA

16 echipe
2022: Anglia 2-1 Germania – după prelungiri; (Wembley, Anglia)
2017: Țările de Jos 4-2 Danemarca  (Enschede, Țările de Jos)

12 echipe
2013: Germania 1-0 Norvegia (Solna, Suedia)
2009: Germania 6-2 Anglia (Helsinki, Finlanda)

8 echipe
2005: Germania 3-1 Norvegia (Blackburn, Anglia)
2001: Germania 1-0 Suedia (după prelungiri, gol de aur); (Ulm, Germania)

Sistem eliminatoriu în dublă manșă, finală unică
1995: Germania 3-2 Suedia (Kaiserslautern, Germania)

Turneu cu patru echipe
1993: Norvegia 1-0 Italia (Cesena, Italia)
1991: Germania 3-1 Norvegia – după prelungiri (Aalborg, Danemarca)